• Partea I
Un petic, o floare
Un gând nemărginit
O viaţă sclipitoare pe-o imagine de răsărit.
Artistul stă la masă,
Cu gândul aiurit
Pânza este goală
Totu-i asuprit.
Ai săi ochi se împrăştiară
Pe un violet adânc,
Inima-i se înfioară
Ca a unui prunc.
• Partea a II-a
Foaia albă stă pe masă
Tocul şade neclintit
Cuvintele parcă zboară
Cu un aer de neînchipuit.
Şoaptele se răspândesc
Urechea simte fiorul
Un ecou nepământesc
Învăluie amorul.
O artă neculeasă,
Ruginie şi angoasă
Rămâne pe vecie
O amintire vie…
O nelinişte s-a stăpânit
Sufletul stă neclintit,
Fiorul iubirii zboară în neştire
În ochi ţi se vede o sclipire.
Sărutul dulce ţi-l dăruiesc
Pieptul tău cald ţi-l imbrăţişez
Şi atunci când stelele lucesc
Vreau să ştii că te iubesc!
